Assoc. Prof. Dan Pătroi DDS, PhD
Conf. Univ. Dr. Dan Pătroi se numără printre doctorii de renume în domeniul esteticii dentare.
El a absolvit în anul 2002 Facultatea de Medicină Dentară, UMF Carol Davila, București, iar în anul 2015 Școala doctorală, urmată de susținerea doctoratului în acelși an. În prezent este șeful Catedrei de Reabilitare Orală și al Catedrei de Estetică Dentară, Facultatea de Medicină Dentară, Universitatea Titu Maiorescu, București, medical opinion leader pentru Ivoclar în România și posesorul și administratorul unei clinici private în Bucuresti numita DP Dental Group.
Din 2009 el este implicat in cercetarea clinica a diferitelor domenii din medicina dentara: restaurările integral ceramice, cimentarea adezivă, estetica dentară, smile design. Împreună cu colaboratorii săi a publicat numeroase articole cotate ISI și BDI din cercetarea sa.
În ultimii 12 ani Conf. Univ. Dr. Dan Pătroi a fost invitat ca speaker la numeroase conferințe și congrese atât naționale cât și internaționale.